FED recomanda precautie si o crestere graduala a dobanzilor

rsz_fed_1

Comitetul de politica monetara al Rezervei Federale SUA s-a intrunit  pentru 2 zile la Washington (15-16 martie) ca sa dezbata strategia de crestere a dobanzilor. Cele hotarate au schimbat substantial nuanta predictiilor anterioare ale  economistilor si investitorilor cat si ale autoritatilor. Speculatii si mai aprinse s-au incins cu privire la viitor, impartind atitudinile care vizeaza ritmul politicii de crestere a dobanzilor in doua tabere.

Inaintea acestei intalniri, cei doi oficiali ai Fed (vicepresedintele Fischer si presedintele Yellen), exprimau rezerve legate de stabilizarea cresterii inflatiei (la pragul tinta de 2%). Totusi, cresterea economica interna era un factor optimist in implementarea  cresterii dobanzilor pentru anul 2016. Expectantele nu au fost indeplinite, rata dobanzilor a ramas neschimbata.  Dupa cum se arata intr-un comunicat de presa, in ciuda unei  imbunatatiri economice pe piata interna a muncii, si a cresterii temporare a inflatiei, valoarea ei a scazut sub indicele de referinta stabilit de Comitet.  Cauzele indicate vizeaza o economie globala incerta: pretul scazut al petrolului si al altor materii prime.  Solutiile oferite prin politica monetara concentreaza urmatoarele masuri: o monitorizare atenta a inflatiei si miscarilor economice globale, o crestere graduala a ratei dobanzilor exercitata intr-un ritm temperat.  Accentul se pune pe scaderea ratei somajului si antrenarea fortei de productie de pe piata muncii.

Reactiile produse de aceste masuri, nu s-au lasat asteptate.  Vicepresedintele Fischer, alaturi de alti colegi din Fed, precum si o parte din economistii si investitorii privati,  privesc cresterea inflatiei ca un factor perturbator care exercita presiune asupra pietei financiare. Temerile lor sunt sustinute de  un  raport al Fed  legat de previziunile economice. Perspectiva unei cresteri economice  (oportunitatea deschiderii a noi locuri de munca,  mobilizarea fortei de munca din zone industriale) ar putea duce la o crestere a inflatiei mai mare decat ultimul record (2.3 procente in ultimele 12 luni ).   Investitorii  si economistii  s-au vazut nevoiti sa-si reduca asteptarile legate de cresterile ratei dobanzilor, ramanand cu optiunea de a vedea intamplandu-se o majorare de-abia in Septembrie.

Pe de alta parte, Janet Yellen e portavocea taberei celor moderati , nefavorabili unor masuri radicale. Isi exprima  scepticismul fata de previziunile si politicile adoptate,  recomandand prudenta in exercitarea lor in cadrul conferintei de presa tinuta dupa intrunirea FOMC (conform  transcrierii acesteia). Ea avertizeaza asupra unei cresteri de suprafata a inflatiei care pe termen scurt se poate dovedi ineficienta daca nu e sustinuta de o crestere gradata a ratei dobanzilor. Mai mult, majorarea rapida a preturilor la produsele de baza, exceptand mancarea si carburantii (cu un indice de 2.31% fata de ritmul din Februarie) si o economie globala redresata  poate cauza o accelerare a cresterii ratei dobanzilor, existand pericolul unei recesiuni.

David Stockton, fostul director Fed pe cercetare, actualmente membru al Institutului International de Economie Peterson, citat de Reuters are o alta parere. El crede ca Yellen va fi nevoita ca pana in aprilie sa-si schimbe perspectiva, inasprirea politicii de majorare a ratei dobanzilor fiind inevitabila. Stagnarea actuala a cresterilor nu reprezinta altceva decat o solutie temporara.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *